DINCOLO DE VIS

Din spiritul evadat, mi-a alunecat un vis tainic, azi noapte,

La ceasul când, peste somn, dorinţe înaripate se abat.

În depărtarea unui timp topit, viţa-de-vie rodea mere coapte,

Un olar împlinea cu picături de sânge o femeie şi-un bărbat.

Glisând pe aripi de nori circumstanţiali, profilând un tunel vidat,

După o cădere instantanee, mă regăsesc în spatele timpului curbat.

Păşind prin larma de preziceri lapidare din visul ciudat,

Într-o devenire nesperată, mă strecor în trupul acelui bărbat.

Senină, acoperindu-şi goliciunea cu frunza de vie,

Femeia din faţă, umplându-şi ochii de lumină, îmi zâmbeşte.

Pătrunsă de dulcea săgeată, cu-n licăr de jinduiri mă-mbie,

Şi, cu privirea înfiptă în inima mea, un măr îmi dăruieşte.

-Mă bântuie temerea că frunza nu-mi mai aparţine.

Simţirea şi dorinţa mi-s clare, dar gândul mi-i complicat.

Aş vrea să te înfloresc într-un răsfăţ de mângâieri virgine

Şi,-ntr-un cuibar de perle, să îngropăm tăcerile căderii în păcat.

-Eşti altarul sfânt la care se închină sufletul meu,

Sinonim cu viaţa de unde primesc mântuitoarea lumină.

Mă simt în Edenul efemer ca legendarul Prometeu,

Înlănţuit pe veci în sufletul tău inocent, femeie divină.

Înnozi fire de viaţă, dai lumii bucurii şi stare de bine.

În freamătul vieţii, fiinţa ta pulsează nemurire şi rodnicie.

Dacă, prin absurd, timpul nu va mai avea răbdare cu tine,

Mă voi jertfi în înţelegere cu atotputernica şi mărinimoasa veşnicie.

Din volumul ,,REVELAŢIA CUVINTELOR"

Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 19 decembrie