Sunt întâmplări care au loc o singură dată.
Un singur fulger – cel al orbirii –
scapără cu șuvoaiele privirii.
N-are să mai existe niciodată o vestală
mai profundă, mai tandră, mai fierbinte...
Pur și simplu, mai frumoasă.
S-o uit e cu neputință!
Numai de ea plină,
uitarea-mi flutură ca un sindard de lumină.
Ecoul nu o poate eredita;
o ating numai cu gândul.
Cu legănare proaspătă și pură,
își plimbă gondola de mătase prin arterele mele,
vălurindu-mi sângele.
Îmi luminează nopțile cu lanterna cuvintelor,
iar eu, cu răsărituri de ceață sub gene,
mă preling pe sub tălpile ei cum refluxul.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 12 august)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu