Nerăbdătoare,
toamna zvonește la ușă.
Timpul îi recunoaște frunzele
după ecou.
Sub clopotul amurgului,
un suflet pribeag.
Într-o tăcere devastatoare,
dorul mângâie-n taină
mozaicul băncuței din parc;
altădată,
potolind neliniștea fericirii.
Prin lumina estompată,
nepăsătoare,
lumea-și foșnește rostul.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 23 august)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu