Sub clopotul de transparență f(a)ină,
Universul pare-ncremenit în taină;
hărăzită să nu fie despietrificată,
va rămâne pentru totdeauna încifrată.
În implacabilul destin predestinat-finit,
faci parte, omule, din al său infinit;
nu ești inițiat să afli de unde provine
această-nsuflețitoare lume de stânci
plină de mistere cu tâlcuri adânci
și cum te strecoară timpul prin vine!
Ai fost și rămâi o jucărie-n drum de capă
cu sufletul mult prea mic să le-ncapă.
Lasă-te-n molipsirea stelelor crugului
– minusculă parte din marea forț-a-ntregului –
a căror lume imposibil de străpuns
nu pare să tremure după un răspuns!
Toate pieri-vor cândva, vor da seamă;
cu toate astea, strălucesc fără teamă.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 26 august)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu