Grăbit să pătrunzi imensitatea,
să poți privi în jur și să nu vezi,
ce tragedie!
Să-i asculți murmurul,
să crezi că apa nu știe tainele adâncului,
asperitățile pietrei fiindu-i singura frământare,
câtă ignoranță!
să fii împresurat de flori,
să prezumi că nu știu să vorbească,
frumusețea fiindu-le singurul grai,
câtă lipsă de-nțelepciune!
Să-ți vezi umbra
cum se varsă-n veșnicie
mai sprintenă ca apa
și mai tăcută decât floarea,
câtă risipă!
(Drobeta-Turnu Severin, 2O10, 1O august)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu