ANTITEZE

Chipul își schimbă ades mina

De suferință sau de fericire;

De n-ar fi să-i scalde lacrima

Ochii n-ar căpăta strălucire.

Prevestit de tristețe sau bucurie,

Are surâs numai cel ce suspină;

Despre sufletul lui, stă mărturie

Modul cum privirea-i se-nclină.

Nu te-nalți în glorie până nu cazi

Cum lumina întunericul supune;

Revino-ți ori de câte ori recazi

Cum soarele răsare după ce apune.

(Timișoara, 2O18, 3O august)

Încifrată-n codul astral

Sub clopotul de transparență f(a)ină,

Universul pare-ncremenit în taină;

hărăzită să nu fie despietrificată,

va rămâne pentru totdeauna încifrată.

În implacabilul destin predestinat-finit,

faci parte, omule, din al său infinit;

nu ești inițiat să afli de unde provine

această-nsuflețitoare lume de stânci

plină de mistere cu tâlcuri adânci

și cum te strecoară timpul prin vine!

Ai fost și rămâi o jucărie-n drum de capă

cu sufletul mult prea mic să le-ncapă.

Lasă-te-n molipsirea stelelor crugului

– minusculă parte din marea forț-a-ntregului –

a căror lume imposibil de străpuns

nu pare să tremure după un răspuns!

Toate pieri-vor cândva, vor da seamă;

cu toate astea, strălucesc fără teamă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 26 august)

DEZDĂUNARE

În a anotimpurilor cadență,

când viața dă verdictul de scadență,

din certitudine cu rezonanță,

primăvara devine imposibilitate.

Doar la câțiva ani distanță,

cândva o viziune de speranță,

toamna-i deja realitate.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 25 august)

SPERANȚĂ

Din năzuința fiecărui zmeu înălțat,

împărtășind același cer,

simt cum se zburătăcesc în mine aripi.

Îmbătat de credință adâncă,

gândul le avântă spre orizonturi

neatinse de rostul timpului.

Inima desculță bate cu sânge de cer.

Zâmbetul ei desenează zborul nenăscut.

În colțul genelor, apune luna,

dar...

aripa există,

suverană,

deasupra pașilor,

înlăuntrul albatrosului din mine.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 24 august)

CLEPSIDRA CU SILABE

De când am descoperit,

într-o clepsidră,

silabe scânteie de gând,

care trădează emoții,

am prezumat că ele

sunt clipele timpului meu.

De atunci,

învolburat de vrajă,

mă contopesc bucuros

cu marea-ntinsă și...

mă petrec cu zorii

desțelenind

o plajă de-așteptări.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O15, 24 august)

PRESTIDIGITAȚIE

Prin firida de clorofilă,

Cineva prefiră niscaiva semințe.

Viața încolțește la o licitație de mistere.

Un fulger exotic distrage atenția pleoapei.

Un ștreang invizibil gâtuie lumina vertebrei.

Intempestiv și incontrolabil,

timpul dezghioacă clipa.

Întunericul țipă ca o bufniță și...

ascunde frumusețea clandestină a tăcerii.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 24 august)

CLEPSIDRA DE VÂNT

Nerăbdătoare, 

toamna zvonește la ușă.

Timpul îi recunoaște frunzele

după ecou.

Sub clopotul amurgului,

un suflet pribeag.

Într-o tăcere devastatoare,

dorul mângâie-n taină

mozaicul băncuței din parc;

altădată,

potolind neliniștea fericirii.

Prin lumina estompată,

nepăsătoare,

lumea-și foșnește rostul.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 23 august)

POLENIZARE

Sub voalul înrourat al lunii,

plină de semințe fertile,

floarea este fonemul reflecției divine. 

Înainte să-și ia zborul,

luminează asceza gândului

în oglinda sufletului.

Cu graiul înflorit,

invită la un poem încă nenăscut.

Pe eșfodul hârtiei,

rămâne parfumul seducției

și, de fapt, 

asta contează.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 23 august)

DE RETOR

Câte nu s-au arătat

sunt demne de nearătat?

Câte nu s-au spus

sunt demne de nespus?

Câte nu s-au scris

sunt demne de nescris?

Sau poate cineva a dispus

ca totul să fie impus?

Tot ce-i greu de perceput

este și greu de conceput,

dar și mai greu de-ntrevăzut:

cine-i Strategul Absolut/Nevăzut?

De-ar exista o lume ideală

– dincolo de lume reală –

eu cred că acea lume-i goală!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 22 august)

SOCOTINȚĂ

Sub juruință,

fără tăgăduință,

dar cu cuviință,

de la năzuință

până la soroc,

faci cu viața troc

ca la iarmaroc.

Prinsă la mijloc,

în mod univoc,

fără echivoc,

liniște n-ai ioc,

bați pasul pe loc,

te ia cu amoc,

dacă n-ai noroc,

zdravănă voință

și-un dram de căință

pentru suferință.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 14 august)

REPORT

Din când în când,

îmi fac inventarul patimilor.

Cu fiecare respirație,

trupul suspină resemnat.

Cu fiecare tăcere,

sufletul doare infinit mai tare.

Ochiul inimii

împreunează lacrimile;

cu ele,

mai curăță o filă de viață.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 14 august)

RISC ASUMAT

Acest poem,

evident,

extrem de simplu

– versuit din conspirația tăcerii –

nu este altceva

decât

vamă de neliniști

pentru liniștea

sufletească.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 13 august)

ZORILE

Ascunzând foșnetul timpului,

mecanismul de orologiu,

amorsându-se pe sine,

decantează o ceremonie.

Sfidând granița întunericului

cu o cireadă de umbre,

tangentă la vidul orizontului,

lumina se târăște molatic

cu mișuneala firii.

Vibrează eonii scânteietori

ispitind o armadă de maci

s-agreseze holdele din jur.

Poemul se scrie singur

scăpărând sub litere

un spațiu nepipăibil

populat cu tâlcuri.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 13 august)

DECLARAȚIE DE VASALITATE

Sunt întâmplări care au loc o singură dată.

Un singur fulger – cel al orbirii – 

scapără cu șuvoaiele privirii.

N-are să mai existe niciodată o vestală

mai profundă, mai tandră, mai fierbinte... 

Pur și simplu, mai frumoasă.

S-o uit e cu neputință!

Numai de ea plină,

uitarea-mi flutură ca un sindard de lumină.

Ecoul nu o poate eredita; 

o ating numai cu gândul.

Cu legănare proaspătă și pură,

își plimbă gondola de mătase prin arterele mele,

vălurindu-mi sângele. 

Îmi luminează nopțile cu lanterna cuvintelor,

iar eu, cu răsărituri de ceață sub gene,

mă preling pe sub tălpile ei cum refluxul.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 12 august)

DINCOLO DE HOTARUL ÎNDOIELII

pe platoul vântos,

vremurile au încropit lespezi de cuibar.

Pronia cerească a pus în ele sămânță de lumină;

din ugerul imponderabil al soarelui, 

umple șiștarul vieții cu lapte.

Timpul refuză să inhabiteze anatomia capodoperei;

cu ochiul tiranic, privește într-o singură direcție.

N-apuci să te bucuri de un strop de hodină;

cu canini de sare,

egoismul nisipului te defrișează de clipe.

Întoarsă de bumerangul vântului,

dovada din urmă rămâne... cenușa.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 12 august)

GOLGOTA

Pe cărarea povârnită către cer 

– ax îndumnezeit ce-nvârte roata stelelor – 

Everestu-i doar un punct de reper

pentru năpăstuiții din abisul Marianelor.

Deși are doar câțiva metri,

privind de pe Golgota umilinței 

– acest netăgăduit Everest al suferinței – 

himalaianul pare o smerită moviliță,

iar Groapa Marianelor, o sărmană gropiță.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 11 august)