MARE ȘI DESTIN

În sticlosul templu de perle-al scoicii sonore

Unde se-adună strălucirea întunericului abisal,

Tainic, complotează irezistibile forțe majore

Înveșnicind seducătorul murmur universal.

Când marea mi-a aruncat o ancoră emoţională

Prin emisarul său special, însuflețitorul nisip,

Icoana din suflet și-a pierdut forma tradițională

Regăsindu-mă în adâncul de dincolo de perisip.

Pe valul sângelui, trupul curge spre transfinit,

Dispersat în senzații și viziuni ademenitoare,

Ca o chemare-a locului din care-am provenit

În țipătul răsăritului, la prima binecuvântare.

Când am pierdut din vedere forma țărmului,

Am confirmat primind bleumarinul sufragiu

Și, supus necondiționat autorității destinului,

Mi-am câștigat dreptul de-a aștepta naufragiu′.

Poseidon mi-a ancorat în sânge iubirea de mare

De care nu mă vor vindeca nici măcar epavele

Când, peste ele, se vor abate ninsorile de sare,

Iar foarfecele timpului le va scurta catargele.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O3 ianuarie)