E liniște-n jur.
La umbra nopții, chiar și soarele se-odihnește.
Tăcerea a pus ochii pe mine stând de veghe.
E odihnită; nu vreau să mă cert cu ea.
Cum floarea-soarelui întoarce privirea spre răsărit,
recunoscătoare față de lumina care i-a dăruit petale noi din raze,
tăcerea ascultă dincotro bate gândul.
Uneori, îi simt îngrijorarea:
,,Au început să se-ngrămădească gândurile.
Vin vremuri însemnate!
Nici vremea, nici vremurile nu mai sunt ca altădată;
ne modelează ireversibil!
Fiecare gând trebuie atent supravegheat;
nu știi niciodată ce surprize poate-aduce
și când poate să-ți dea un bobârnac.”
Adevărat:
,,Pune presiune pe acel loc frumos,
dar imposibil de vizitat – trecutul,
bate ritmul prezentului,
în el, stau ascunse toate tainele viitorului...”
Pe un portativ imaginar,
prin gândul din gând,
în timpul sonor al tăcerii și-al sferelor,
dansez în vârtejul gândurilor.
Ce mă îngrijorează
e răstimpul dintre gânduri!
Chiar dacă oferă cugetului o pernă moale,
prezența lui răsucește capete de-ngrijorare;
ca și când nu ar mai fi nimic de spus,
sparge zidul sonic al tăcerii
și privește încotro ar trebui să bată următorul gând
cum lanul de valuri,
încotro bate vântul.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 22 ianuarie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu