SPECTATOR

 











 

Spre răsăritul vieţii, urcuşul şerpuind

Se desăvărşeşte cu ascensorul solar

Fixat de grumazul zenitului polar;

La capătul dinspre lumină, protocolar,

Zorii ne introduc în viaţă zâmbind.

Am primit în dar o clepsidră de sânge

Să marcăm ritmul şi măsura în toate:

De la aproape, prin aici, până departe,

De la humă, prin viaţă, până la moarte…

Într-un spaţiu care continuu se restrânge.

Ca un neputincios observator,

În lupta dintre instinctul vieţii

Şi geniul incontestabil al morţii,

Încercând să desluşim taina sorţii,

Suntem  îngroziţi de cerbicia lor.

Când ne caută un contabil anume

Să ne socotească contorul sideral,

Deşi totul pare nefiresc de normal,

Concluzionăm absolut informal

Că viaţa are un sens fără nume.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 16 decembrie)