Spre entităţi de
idealuri,
năzuinţele curg
fără contenire.
De la gând la
faptă,
între cele două
maluri
cu diferenţă mare
de nivel,
există undeva o
treaptă
pe care, întotdeauna, stă cineva
- un justiţiar cu
o foarfecă-
care le taie
drumul spre-mplinire.
În acest format
universal,
viaţa cascadei
explodează-n energie
care, gravitaţional,
se împarte după o
lege proprie:
o parte întreţine
statura acestui mister,
alta, la cheremul
unor atitudini confuze,
se împrăştie în
eter,
doar o mică parte
ne răsfaţă
setea, uneori,
plictisită de viaţă
şi ne alimentează
vatra
în care ne zbatem
un timp
urmându-ne
soarta.
Nu perversitatea
naturii
i-a luat omului
forţat din energie,
ci nechibzuinţa cu care,
nefolosită,
o lasă să se-mprăştie.
Nu face mai nimic:
să o sporească,
preponderent,
spre gând, să o călăuzească
şi spre năzuinţe
mai pământene
până la
instanţele supreme;
să-şi marcheze
umbra şi cărarea mai departe
cu o amprentă
energetică distinctă
care să-i ţină
candela aprinsă-n eternitate.
(Bucureşti, 2O16, O7 decembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu