Prolog al prezentului, profet şi făclie la uşa viitorului,
Pe orbita cercului imaginar, trecutul nu poate fi niciodată epuizat;
Prin el, se legitimează amintirile şi regretele din viaţa oricui,
Pătrunzând adânc, prin intimitatea prezentului, spre viitorul scos la mezat.
Regretând sau aşteptând, viaţa cu adevărat trăită este în trecut sau în viitor;
Între ele, există prezentul – un spaţiu foarte mic de vodevil –
În care recurgem la ce-a fost şi la ce va fi, în mod surprinzător,
Slujind drept justificare că trăim. Dau dreptate lui O′Neill .
Trăim prezentul în mod reflex, fără capacitatea de a-l stăpâni,
Pendulând între două nostalgii disjuncte, cu asupra de spor:
Nu reuşim să experimentăm învăţăturile din trecut, aduse la zi
Şi, nici măcar prin vise, nu putem să investim în viitor.
Pentru noi, prezentul este o imperceptibilă prefaţă,
Dar, un interludiu prelungit la infinit, pentru viaţă.
Diferenţa specifică este simbolul lui Don Quijote:
Noi ne însămânţăm ogorul gândului cu mori de vânt
Pe care le înveşmântăm în pale sofisticate pe post de redingote;
Viaţa, măcinând seminţele norilor, răspândeşte făina luminii pe pământ.
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, O9 august
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu