Într-un exerciţiu continuu, creativă şi
promiţătoare, uneori, ternă,
Viaţa este o enigmă însufleţită care deschide poarta
Aventurii probabilistice, spre recurenţa eternă,
Oferind, în mod subconştient, imperativul de-a
accepta soarta.
Toată viaţa purtăm cătuşele timpului cu umilinţă
Şi trăim periculos ofensiva mecanismului de
argilă.
În speranţa de eliberare, suferim hipnotizaţi de
neputinţă;
Robiţi de ispite mărunte, suntem captivi, într-o
libertate fragilă.
În timp ce facem proiecţii despre reînnoirea
sinelui,
Viaţa ne avertizează că amintirile nu suportă
erată,
C-a mai trecut o noapte, prin cântecul din zori al
cocoşului,
Iar obişnuinţa cu moartea, prin somn, ne-o arată.
Cu deznădejdi şi răni deschise, tranşă după
tranşă,
Viaţa ne consumă şi nu ne mai oferă încă o şansă;
Asfixiaţi de cenuşiul fabulos, ne prăbuşim în
avalanşă
Eterni amnezici într-o eternă transă.
Am pregătit pentru report regrete şi melancolie
Ce-am strâns în viaţa pământeană şi ne-apasă
Provocarea catapultelor de aripi pentr-o vrie
În trasa unei transe pentr-un alt ... acasă.
Bucureşti,
2O16, 19 august
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu