VIAŢA CA O CONFRUNTARE

Nimic din tot ceea ce este ispititor de omenesc

Nu ne este indiferent sau străin în această viaţă;

Cu mii de nevăzute lanţuri, pe tărâmul lumesc,

Viaţa ne leagă de păcatele ei ascunse sau pe faţă.

Neobosită, inima ne spune ce dorinţe are,

Mintea alege din mai multe variante,

Iar trupul este terenul de confruntare

Între inimă şi minte, niciodată consonante.

În acest eteric joc neobosit de şah etern,

În această lume de rătăciri şi ataşamente,

Sub povara confruntării cu sinele intern,

Ne descoperim prin propriile experimente.

Viaţa ne (de)săvârşeşte cu firescul autorităţii imperiale,

Garantând libertatea subtilă a judecăţii „in rem”,

Ştiind că nu ne putem sustrage confruntării duale

Între ceea ce suntem şi ceea ce credem că suntem.

Chiar dacă am cunoscut extazul stării de iluminare,

Făcându-ne, prin urmă şi umbră, tot mai strălucitori,

În spiritul interactiv al ideii de confruntare,

Rămânem pentru totdeauna pradă şi nu vânători.

Bucureşti, 2016, O3 august