Viaţa ca o clepsidră

Mare şi deşert.

Fecundat de vânt, nisipul germinează;

Artizanul clepsidrei n-are a se teme 

De penuria de troiene prinse de soroc.

Prin arterele vieţii, curge nisipul efemer;

Picătura de sânge 

– Clipa trecătoare plămădită din lut –

Îl cerne şi-l descântă

Înălţând castele pentru propriile vise.

Sedusă de goliciunea formelor, 

Clepsidra 

– nud de femeie în care dospeşte veşnicia –

Îmbracă toul în şoapte nerostite;

Cu migală şi perseverenţă,

Jumătate din viaţă, umanizează timpul,

În cealaltă jumătate,

Transformă visele în timp imaginar.

„Nu aruncaţi nisip spre cer!

Îl cerne vântul înapoi;

Zeiţa ubicuă face daruri măsluite.”

Când clopotele bat adâncind tăcerea,

În farul din amurg,

Lumina sângerează;

Într-o armonie minerală,

Cu nisipul în talpa fierbinte a nerostirii,

Începe călătoria spre veşnicie.

Mângâiate cu priviri dăruite,

Rulouri de ceaţă se rotesc somnambule

Și ascund inima timpului.

Furtuna de nisip prăbuşeşte castelul de vise;

În milostivirea ei,

Marea asigură boabe de briză 

Pentru câteva lacrimi.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 29 martie)