Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,
Din care însăși primăvara vieții mele-a izvodit,
Retrăiesc întâmplări adunate-n câteva albume,
Și,-n brațele acestei primăveri, mă las iscodit.
Întors în copilărie, sufletul încearcă să rezume
Tot ce,-n goana vremelnicei clipe,-a dobândit,
Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume,
Din care însăși primăvara vieții mele-a izvodit.
Cum orice râu de munte, neistovit în spume,
Să nu se poată-ntoarce la izvoare,-i osândit,
Copilăria-i amintire ce devine terapie anume
Ce nu se poate repeta decât în dorul spovedit
Reflectând la ochiul mirat, deschis către lume.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, O6 martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu