Ecouri albastre pulsează întoarceri în regretul lor,
Facându-mă să simt îmbrăţişarea mării ca pe-o vrajă,
Emoţia struneşte cu greu dorul de larg al amintirilor,
Cu-aripi de briză, sirena-mi răscolește nisipul pe plajă:
,,Aş vrea să-ţi mângâi părul şi inima rănită,
Peste furtuni de viaţă, speranţe, împătimiri,
Să-ți sărut fruntea-ngândurată și-ostenită,
Şi să sorbim nostalgic din cupa de-amintiri!”
De pe corabia somnambulă a gândurilor mele,
Încerc să deschid uşa şi să descind în realitate;
Rezist cu greutate obsesiei talazurilor grele
Şi,-n visul meu, o aleg să merg mai departe.
Ancora a rămas înfiptă-n reciful din mine,
Pierdut în azimuturi printre valuri şi vestale;
Accepta-voi coroana muzei de mărgăritare fine,
Şi voi sângera albastru la tronul măriei sale.
Stăruind în temeinica-mi frenezie marină,
Cu spuma mării în călimări de gânduri arhipline,
Mă voi strecura la sânu-i, în nopţi cu lună plină
Să-i arhivez comorile ascunse şi să nu ştie cine.
Chiar şi-n această mistuitoare conjunctură,
Strunindu-mi pofta cu mult calm şi răbdare,
Visez la o frumoasă şi fructuoasă aventură,
Dar gându-mi va rămâne pe veci tot la mare.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 23 martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu