De balustrada nopții,
Se sprinjină tăcerea adumbrită de reflecții;
Dezgroapă imagini solitare din trecutul meu.
Inima le-mperechează în sânge.
În scăpătarea timpului,
Singurătății foii de hârtie,
Îi dăruiesc miracolul libertății gândului;
Cu ochii sufletului (re)deveniți inocenți,
În cruda solitudine a îndemnurilor sale,
Văd primăvara eternă.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 24 martie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu