Taina nopții

Când sirenele destramă bruma argintie a pânzelor,

Peste sărutul de sălcii tremurate al undelor,

Botul vântului adulmecă oglinda lacului;

Aripi nocturne clatină corabia lunii.

Muza sărută cu șoapte mătasea urechii

– Cum marea, calcarul din bivalvele scoicii –

Deșteptând dangătul noctambul în clopotul sufletului;

Clorofila cernelii se revarsă din călimara gândului

Fecundând lebăda glasului și rădăcinile cuvintelor.

Din solitudinea nopții,

Spre reneveala lucioasă a dimineții,

De pe trapezul zvonurilor lăuntrice,

Se avântă-n salt mortal poemul

Ca o amintire a mareelor melancolice

Mărind în cuget orizontul de talazuri.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 26 martie)