Antropomorfism

Te-a întâmpinat când ai purces spre lume

La prima șoaptă de iubire spusă cu lacrimi.

Apoi, transcedental, înspre clipe postume,

Te-a menit clepsidrei de dorințe și patimi.

În materie de iubire, are gusturi bizare

De măr roșu aprins când era încă verde,

Iar când încearcă o minimă clarificare,

În loc să sporească nuanțele, le pierde.

Te amăgește cu iubiri nicicând dăruite

Cum briza mării în furtună se preface,

Te ancorează în rada durerii nopți infinite,

Iar dorul de larg, în suferință, ți-l desface.

Iubirea-i fără chip câștigă cotă de piață

Ștergându-ți lacrimile cu declarații în neștire,

Iat tu îi mulțumești în fiecare dimineață

Că-ți mai îngăduie încă o clipă de iubire.

Îți spune zilnic cu îndemnuri repetate

Că gloria și lumina iubirii sunt nemuritoare.

Și chiar dacă este părtaș la o nedreptate,

Te inițiază în taina lumii următoare.

Oferă iubire cu iz de pretenție perenă

Ce promite prin viață să te petreacă.

Altfel, timpul este o gazdă mondenă

Care dă mâna musafirilor când pleacă.

Cu ochi de infinit, te privește-n inima înfrântă

Pe drumul spre colțul de stea, cu verdeață pavat,

Făcându-te să crezi că iubirea lui este sfântă

Și, de veşnicia ta, el este cel din urmă vinovat.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 15 martie)