Protocol nocturn

Născând un sfârșit de cer într-o coborâre diafană,

O bărcuță de flăcări naufragiază pe oceanul de ecouri.

Pe sub pașii serii, Dunărea își gudură lin undele.

Din spațiul tainicelor patimi

– Prin șiretlicuri gingașe,

Scufundate adânc în străfundul din mine –

Amintirile și-au (re)deschis portul:

Un golf plin de stele, în amurg.

Farul nopții îi întinde o mare de ceață.

Din aval, cu o agresivitate delicată,

străfulgeră mirajul unor sirene;

Mă arunc în chemarea lor gâtuită de suferințe.

Doar în negura văduvită de suflet nu se înviorează noaptea;

Fremătând ve(tre)lele unei eterne zăbave,

Sprintenă, se despletește spre o altă geană a zării.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 2O martie)