TETRASTIHURI (din volumul ,,ECOUL CLIPEI”)

Primordiu

În satul meu natal, s-a născut poezia

Pe când bunicii mă-nveșmântau cu iia;

În satul meu natal, s-a născut cuvântul

Și, azi, abia, li se mai vede mormântul.

Condeiul meu

Condeiul visa-ntr-o călimară

Că-noată pe o mare de cuvinte;

A tras toată cerneala pe nară

Ca foaia albă să îl țină minte.

Efecte suprapuse

Gândurile sunt semințele acțiunii

Răsădite-n țarina tăcerilor nopții

Ce-ncolțesc sub sprâncenele lunii

Și rodesc la-ndemnul vântului sorții.

Primăvară-n satul natal

Când pașii spre sat mă călăuzesc

Și primele case în zare se ivesc,

Simt cum ochii mi se umezesc

Și mugurii copilăriei cum pleznesc.

Dorinţă

Mai vreau acele ierni zglobii,

Din vremea când eram copii,

Să topească grijile lumii în palmă

Ca un fulg de nea pe marea calmă.

Îndemn

Nu-mi place când privesc toamna plângând,

Nici cerul coborând sub valul fiecărui gând.

Pe frunte, port riduri de socotințe nerostite;

Cu toate astea, nu renunţ la malul cu ispite.

Întrebare

V-aţi întrebat vreodată de ce oare

Toate inimile sunt aproape la fel,

Formate dintr-un semn de întrebare

Pe care oglinda îl reflectă fidel?

Similitudini

Inima se aseamănă cu o frunză,

Amândouă fiind vieţii motorul.

Pulsaţiile inimii sunt ca şi vântul;

Numai când bat, întreţin zborul.

Echivalenţă

Când încetează bătăile de inimă,

Porţile cerului rămân deschise,

Dar sufletul nu se mai animă

Atunci când seacă izvorul de vise.

Tainele inimii

Între două semne inverse de-ntrebare

Care-nchid înțelesuri profunde,

,,Inima are taine sfinte pe care

Rațiunea nu le poate pătrunde.*”

Legile naturii

Sunt legi ale Domnului

Eterne și imuabile

Deosebite de-ale omului

Efemere și variabile.

Viața

Fiindcă, pe măsură ce se consumă,

Se-apropie tot mai mult de cruce,

Jocul de umbre pe care-l produce

Tot mai multe înțelesuri însumă.

Orele tiranice aleargă

Nu știu să meargă la pas,

Nu-ngăduie niciun popas...

Nici măcar al sorții ceas

N-arată câte-au mai rămas!

Destin

Oricum ar fi omul profețit,

Secunda sorții îl doboară;

Căci nu e corp însuflețit,

În astă lume, să nu moară.

*Aforism celebru de Guy de Maupassant

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 1O ianuarie)