ORNICUL

Cu limba-i lungă de alamă,

își leagănă-n perete tictacul;

nu măsoară timpul,

îndeamnă și anunță clipele;

întotdeauna, mai târziu

decât am vrea să fie.

Tictacul său neostoit

oploșit în globulele roșii,

măsoară destrămarea sângelui.

Tictacul său seducător,

jefuindu-i somnul,

dă vieții o gravitate îngândurată.

Oportunitatea de a fi la pas cu clipa

– adulând-o –

nu în pas cu timpul

– neglijându-l –

ne face să gâfâim

până înțelegem că

oportun devine prea târziu.

Tic-tac, tic-tac...

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, O7 ianuarie)