joi, 17 ianuarie 2019

Rondelul gândului


Răspunzând la intima chemare
A dorului tăcerilor din minte,
Pe frunte, se-așterne fierbinte
Cum soarele de vară, pe mare.

Cumpănind trăirile-n cuvinte,
În dorința lui de confirmare,
Răspunde la intima chemare
A dorului tăcerilor din minte.

Cum blitz-ul său în fulgerare,
Finețea viziunii nu-și dezminte,
În strălucirea unei clipe sfinte,
Înțelesul unei vieți întregi apare,
Răspunzând la intima-i chemare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 17 ianuarie)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu