DURERE DE DOR

Când aşteptarea-n suflet se frânge

Precum norul ce-n furtună se desface,

Dorul plânge cu lacrimi de sânge,

Apoi, în mare-ndurerată se preface.

Eliberează fiorul iubirii între maluri

Umezindu-mi sufletul neresemnat

De aşteptări invocate-n limpezi valuri

Şi dorul albastru, de trecut însemnat.

Chiar și pe-amintirile care mă dor,

Le voi purta în suflet cu credinţă;

Şi asta pentru că, din al lor dor,

Mi-am făurit altar de suferinţă.

Înturnat peste ani la cristalinul izvor

Al casei părintești cu pridvor şi vie,

Mă găsesc la apogeul vârfului de dor

Şi ard curat în jar de dureroasă bucurie

Când vântul în sălcii respiră liniştitor.

Se istovește-al inimii izvor oftând,

Strivit din dor de dorul cel mai dor,

Și-n razele lunii, mă regăsesc arzând,

Îngemănând dorul cu amintirile ce dor.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 22 ianuarie)