Pe o plajă de-așteptări

După ce-am luntrit pe noiane de ape suprapuse,

de cele mai multe ori, făcând din noapte zi,

am debarcat – de ceva timp – la țărmul mării.

Nisipul plajei dogoară cumplit;

de-atâta patimă rebelă și albastră,

în vipia castelului din mine, mă sufoc.

Silit să caut liniște și umbră,

vreau ochii-n minele de ieri să-ntorc.

În deșertul clipei,

voi înturna ecoul timpului pe cale,

voi scoate marea din străfunduri

și-i voi dărui o oază de talazuri.

Nimic nu-i prea mult

pentru sufletul meu

cu ochi mai verzi decât smaraldul

între gene cristalizate de sare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 1O septembrie)