miercuri, 12 septembrie 2018

CATRENE




Similitudini

Inima se aseamănă cu o frunză;
Amândouă sunt vieţii motorul.
Pulsaţiile inimii sunt ca şi vântul;
Numai când bat, întreţin zborul.

Echivalenţă

Când încetează bătăile de inimă,
Porţile cerului rămân deschise,
Dar sufletul nu se mai animă
Atunci când seacă izvorul de vise.

Şansă

Toate gândurile măreţe ar veni din inimă
Doar dacă mintea ar locui în ea;
Fă, Doamne, o reconstrucţie sublimă
Şi înfige-o acolo,-n torace, pe undeva!

Natura e alcătuită din contraste

Când soarele urcă pe cer, umbra descrește,
Când se-ndepărtează spre apus, sporește,
Iar când umbra se dezleagă de picioare,
Înseamnă că rătăcim dincolo de soare.

Destin

Oricum ar fi omul profețit,
Secunda sorții îl doboară;
Căci nu e corp însuflețit,
În astă lume, să nu moară.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 12 septembrie)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu