Inuman de firesc

Așa cum, în orice chemare instinctuală,

Se regăsește primordiul oricărei căutări,

În memoria adn-ului din lumina virtuală,

Mocnesc clipe de grație sau resemnări.

Fremătând prin gânduri de sinceră mărturisire,

Amintirile vibrează reveniri cu sensuri depline

Pe măsura clipei de-mplinire sau de regăsire,

Atunci când exersează gustul neuitării de sine.

Fiecare întâmplare ne-amintește de-un gând,

Așa cum gându-i o secvență de dorințe și trăiri;

În această interacție, ne ducem viața constatând

Că cea mai mare parte a ei o trăim din amintiri.

În încleștarea acerbă cu destinul rival,

Mult prea multe amintiri se prăfuiesc;

Cu timpul chiuind în freamăt de val,

Esențialul se scurge inuman de firesc.

(Timișoara, 2O18, 15 septembrie)

Sala de așteptare

Adăpost efemer în gara vieții,

un fel de timp al dorințelor

în care sufletu-și trăiește cu ardoare așteptările.

După perdelele cu țesătură bătută,

se cumpănește starea lucrurilor

până când banchetele patinate de vremuri

înlemnesc cu trupuri cu tot

și...

numai ochii rămân întorși

către cesornicul cu limbile-n tăgadă.

(Timișoara, 2O18, 15 septembrie)

Transhumanță pe zarul rotund

Am răscolit pământu-n lung și-n lat

făcând să germineze

fel de fel de urme-adânci de viață –

amintiri pe umerii timpului:

de pasiuni înfocate,

dătătoare de zâmbete sau de lacrimi,

de gesturi, de ochi, de vorbe,

de apă, de foc, de gheață, de iluzii,

de relații, de dezamăgiri, de revelații,

de riscuri, de sacrificii întemeiate, de vanitate...

Chiar și de pași.

Conflictul este ineluctabil,

pe când lupta, facultativă!

Încercând să fiu om, am destule surprize lăuntrice;

În dorința de a mă vindeca,

L-am rugat pe Dumnezeu să lucreze pentru mine.

Fără prejudecăți, despovărat și liber,

număr toamnele din clepsidra de frunze.

(Timișoara, 2O18, 14 septembrie)

TANKA

1. La crepusculul de dimineață

În zori de ziuă,

Cu un topor de rouă,

Sparg cuvintele,

Apoi, le încredintez

Memoriei timpului.

2. La crepusculul de seară

Din cuib de amurg,

Strâng în căușul mâinii

Ploaia de stele;

Când vii la ceas de taină,

Le prefir în calea ta.

3. Aproape Phőenix

În miezul de foc,

Năzuinţele se coc –

Vise arămii.

Din propria cenuşă,

Aripi în renaştere.

4. Altruism

Cu detaşarea

Păsării călătoare,

Am deprins zborul.

Când afară e senin,

Dau, gratis, lecţii de zbor

5. Uitarea de sine

Din secunda când

Am cunoscut femeia,

Am uitat să dorm.

Abandonul sinelui;

Mă odihnesc iubind-o.

(Drobeta_Turnu Severin, 2O18, 13 septembrie)

ACASĂ

Îmboldind herghelia de vise înspre copilărie,

luna sporește până la suferință

aspirația nocturnă a sufletului.

Îi sunt recunoscător acestui oraș cu mult soare,

dar, în el, mă simt într-un acasă temporar;

între împrejurimi și mine, e prea puțin.

Toamna mea, petrece-mă spre acel acasă adevărat

să-mi primenesc sufletul,

desfată-mi zorii și visele pătimite-n abisul dorului!

Acolo-n liniștitul nord natal,

toamna era mai toamnă decât altundeva:

după o lungă vară de joacă cu soarele,

se odihnea mulțumită pe colinele domoale.

Soarele mă recunoștea și răsărea direct pe cerul sufletului meu,

când apunea, își lăsa-n custodia lui lumina vie.

Covorul de frunze ruginii era mai neted și mai moale.

În amurgul blând, se-auzea zahărul cum urcă-n strugurii bronzați,

cuibărită-n taina lor, noaptea le savura parfumul cu nesaț.

Sub poalele de mătase ale lunii, gutuile se credeau surori;

când luna se tescuia-n noapte, îi țineau locul până-n zori.

Sorbind perle de rouă, cocoșii erau mai zgomotoși.

Dis de dimineață, cu sudoare lui,

măria sa țăranul întreținea nemurirea câmpului...

Briza îmi dă la o parte perdeaua.

Luna îmi tulbură inima.

Cu amintirile înainte-mergătoare,

trimit dorul în recunoaștere.

O privesc prin ochiul din fereastră și-i spun ,,bună seara!”

intrând pe ușa timpului, într-o tăcere adâncă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 13 septembrie)

CATRENE

Similitudini

Inima se aseamănă cu o frunză;

Amândouă sunt vieţii motorul.

Pulsaţiile inimii sunt ca şi vântul;

Numai când bat, întreţin zborul.

Echivalenţă

Când încetează bătăile de inimă,

Porţile cerului rămân deschise,

Dar sufletul nu se mai animă

Atunci când seacă izvorul de vise.

Şansă

Toate gândurile măreţe ar veni din inimă

Doar dacă mintea ar locui în ea;

Fă, Doamne, o reconstrucţie sublimă

Şi înfige-o acolo,-n torace, pe undeva!

Natura e alcătuită din contraste

Când soarele urcă pe cer, umbra descrește,

Când se-ndepărtează spre apus, sporește,

Iar când umbra se dezleagă de picioare,

Înseamnă că rătăcim dincolo de soare.

Destin

Oricum ar fi omul profețit,

Secunda sorții îl doboară;

Căci nu e corp însuflețit,

În astă lume, să nu moară.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 12 septembrie)

DILEMĂ

Între cauză și efect,

totu-i întâmplare;

Omul – o-ntâmplare vanitoasă;

Năravul – întâmplare repetată;

Iubirea-i la cheremul întâmplării;

Alegerile, chiar și căutările

sunt dejucate constant de întâmplare;

Însumi, mă descopăr din întâmplare;

Viața însăși – rada tuturor întâmplărilor

ancorând în ritmul și la vremea lor...

Și totuși, o-ntrebare mă frământă:

întâmplare sau ordine nevăzută?

Așteptarea e singura soluție.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 12 septembrie)

DISTIHURI

Fatalitate

Asemenea aripilor cu zboru-n picaj,

Nisipul clepsidrei nu cunoaşte blocaj

Compensaţie spaţială

De când mi-au crescut aripi de dor,

Şi spre infinit, mă-ncumet să zbor.

Iertare

Când se deschide poarta spre eternitate,

Pacea sufletului capătă prioritate.

Pace

Începem să simțim o ușurare,

Când devenim capabili de iertare.

Povaţă

Când gândurile încep să bată câmpii,

E bine să crezi în inteligenţa inimii.

Misoginism

E un trandafir femeia, şoaptă de parfum divin...

Ia-l să-ţi parfumeze viaţa şi, pe loc, ai dat de... spin.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 11 septembrie)