STAREA DE VEGHE

Înlăuntru frunții, lunecau corăbii de lumină.

De veghe, sub stăpânirea inimii,
gândul de bine a pus ochii pe ea.
Într-o conștiință care se implica,
avea menirea de-a ține treaz simțul mirării.

Înainte de-a împreuna malurile amurgului,
mai folositor ochiului decât bolții,
lumina rămăsese-n ochii ei infinit de cuceritori.

Cu aburul sufletului înrămat în colțul inimii,
la căpătâi de veghe, în al razelor decor,
la porțile luminii, un luceafăr.
Semne de-ntrebare îi răscolesc preajma condensată-n strălucire:
acolo, undeva, se află mereu un răspuns
pe care starea de veghe nu-l ajunge niciodată.

Doar necuprinsul din privirea-i tăcută,
strecurat ca o lacrimă cu noimă,
e reazem, și călăuză, și muză, și...

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 19 mai)