POEM ESTIVAL SAU RETORICA MĂRII

În clepsidra timpului, marea-i acea moară de apă care macină ispite

Iar, din pietre și scoici, nisipul pentru lingouri de cuvinte dospite.

Între tenebre și lumina tăcerii, reflexiv, cuvintele urcă și coboară
În încercarea de-a păstra simțul realității în activa retorică interioară.

Cu-amintiri înrămate-n talazurile vieții, retorica mării recucerește,
Contemplă liric și revizionează; altă tentativă nu cred că urmărește

Chiar dacă,-n timp ce soarele domnește peste-al mării nisipos facies,
N-ar mai fi nevoie de nicio retorică pentru a da vieții văditul înțeles.

Din limpezimea pupilei unui trecut revelator, de-acum înainte,
În liniștea inimii, amintirile curg inopinat pe-o potecă de cuvinte

Și-aleg mirajul celei mai sublime simplități a unui poem estival
Inducând o continuare firească, cu puncte de suspensie la final...

(Timișoara, 2O18, 25 mai)