NU EXISTĂ MARE(E) FĂRĂ VALURI

Faleză încinsă cu brâu de falduri dantelate şi pasiuni mistuitoare,

şuviţe purpurii la orizont pe frunţi de aşteptare,

timpul aleargă deasupra cascadei de spume...

Reflectând asupra condiţiei umane,

pierdut în zbuciumul valurilor,

la Egeea,

Sofocle,

de pe stabilopozii înțelepciunii sale,

în conexiune cu restul gândurilor din univers,

a statuat că viața este un ritm:

are flux şi reflux.

Între realitate şi fantezie,

în marea de împliniri și regrete,

viaţa pluteşte spre eternitatea timpului

răsucind lumina delicată a emoţiilor

în spaţiul dorinţelor;

chiar dacă nu are nimic din precizia mareelor regulate,

ca o mare plină de talazuri sub tirania vânturilor,

suportă transgresiuni şi regresiuni

în ritmul îmbobocirii nădejdilor.

Armonie voluptoasă, sfâşietoare şi disperată –

mare şi om încifraţi în întinderile albastre;

valuri de mare(e) şi valurile vieţii

într-o ispită cosmogonică

din care se adapă sufletul

cu un apetit niciodată satisfăcut.

În veşnicia ei,

asemenea mării,

viaţa dăruieşte cu zgârcenie

şi ia înapoi cu putere.

Viaţa este rada tuturor întâmplărilor

care ancorează în ritmul şi la vremea lor.

Nimic nu poate fi schimbat.

Aşteptarea este singura soluţie.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 14 mai)