Confirmat oficial, ne naştem o singură dată
Şi ne stingem, mai probabil, o singură dată.
Între cele două momente, timpul n-acceptă erată
Şi ne scrie-n cartea destinului cu cerneală eterată.
Viaţa noastră-i un galop paralel cu timpul astral.
Ne amăgim că-l putem depăşi, luând-o pe-ocolite.
De-abia atunci când transcedem atemporal,
Înţelegem c-avem viteze de alergare diferite.
Uneori, încercând să-l păcălim, păcătuim,
După cum ni-i firea şi gândirea uşoară;
Comiţând greşeala să ne-nchipuim
Că, şi pe el, îl putem trage pe sfoară.
Cum de mare nu ne vindecă nici epavele cufundate,
Imaginaţia ni se-ncurcă, uneori, în legendele Olimpului;
De moarte, nu ne pot absolvi nici rugăciunile asumate,
Nimeni nu ne poate proteja de curgerea implacabilă a timpului.
Nu ştim împotriva cui să ne revoltăm,
Căci nu-mbătrânim din cauza timpului prin care trecem,
Ci în funcţie de energia cu care doar contabilizăm
Viteza clipelor pe care,-n această lume, le petrecem.
Privindu-l în ochi, ne hotărâm să-i vorbim, afabil,
Încrezători în înţelepciunea zicalei „corb la corb...”,
Necăjiţi de-ncercarea îndrăzneaţă, eşuată lamentabil,
Abia atunci, înţelegem că timpul este, cu-adevărat, orb.
Ne doare scurgerea timpului şi ne-apasă ca o povară,
Dar ne-amăgim cu anumite dividende în economia firii.
La un moment dat, are el grijă să nu ne mai doară,
Chiar dacă trăim o vreme din dobânzile-amăgirii.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 12 mai)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu