duminică, 20 mai 2018

PARADIGME SAU CORESPONDENȚE INFERENȚIALE

֎ Cuvintele sunt monede ale intelectului cu care se cumpără/vând mărgăritarele tainelor sufletești.

֎ Cel mai eficient mijloc de protecție împotriva cuvântului este însuși cuvântul.

֎ Dacă nu s-ar fi inventat cuvântul, oare prin ce mijloace/unelte/arme s-ar fi putut comunica promisiunile, sentimentele și gândurile?

֎ Teoria silogismului: cuvintele explică gândurile, gândurile sunt semințele sau embrionul faptelor; deci, cuvintele explică trecerea de la viața latentă sau embrionară la cea activă.

֎ Dacă imaginația te ajută, sunt îndeajuns câteva cuvinte pentru a transmite gânduri profunde.

֎ Mulți își arogă meritul de a fi avut ultimul cuvânt. Cum e posibil acest lucru din moment ce ultimul cuvânt nu a fost inventat!?

֎ Omul a ieșit mai repede din cuvânt decât din comuna primitivă.

֎ Fericirea, cum, de altfel, și nefericirea reprezintă acel cuvânt a cărui interpretare are tot atâtea înțelesuri câte ființe sunt în univers.

֎ În ultimul timp, am simțit nevoia să am o purtătoare de cuvinte și un purtător de cuvânt: tăcerea este purtătoarea mea de cuvinte; cuvântul este purtătorul meu de cuvânt.

֎ Același cuvânt rostit în împrejurări diferite sau cu tonalități diferite are înțelesuri diferite: uneori, e rece ca gheața; alteori, arde cu flacără vie până la incandescență.

֎ Cel mai complet și complex răspuns este cel dat prin tăcere sau prin încrucișarea a două priviri.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 2O mai)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu