Unde s-a tocit simțul anotimpurilor?

La rotirea timpului,

viața are propriile anotimpuri:

uneori, sunt multe,

alteori, prea puține,

niciodată, suficiente...

Privirea și sufletul trec dintr-unul într-altul.

În oricare din ele,

bucuria și durerea au același gust;

le fac îngemănate.

Anotimpurile omului și anotimpurile anului se întrepătrund

– fiecare dintre ele are atât de mult din celelalte –

și... totuși,

în ciuda speranțelor stăruitoare,

sunt atât de diferite!

Eliberată de inhibiții și obsesii,

mai curajoasă,

natura a învățat să le folosească:

le reînnoiește mereu lăsându-le-n voia lor.

Omul doar le recolorează:

îi e din ce în ce mai greu să le păstreze prospețimea;

pornită-n exod de iluzii întomnate,

din cuibarul melancolic al inimii,

formula culorii devine instabilă!

Toamna vine întotdeauna prea devreme;

pentru suflet nu mai rămâne decât un anotimp –

al dezamăgirilor firești.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, O5 iulie)