În oglinda timpului, tâmple cărunte s-arată
Făcând perimetrul clipei să pară o ghipură,
Dar trecutul freamătă cu bucurie alterată
Accentuând un evantai de nostalgie pură.
Rememorându-mă din timpul petrecut,
Când melancolice, când furtunoase precum
Marea în care sunt pe veci ancorat de trecut,
Amintirile mă-ntăresc pentru momentul ,,acum”.
Îmbrățișând răsăritul albastru, infinit și cinetic
Și sfidând trecerea anotimpurilor prin cutezanță,
Vreau să trăiesc amurgul amintirilor mai frenetic
Vindecând prin tendența sufletului edenica speranță.
În acest conglomerat de viață multivalent,
Cu tot ce-i real omenesc, am concrescut;
Dar în ochii amintirilor și numai prin prezent,
Găsi-voi formula ce leagă viitorul de trecut.
Doar străbătând calea prezentului la pas,
Voi reuși să-nțeleg de unde-am plecat,
Cum am ajuns la actualul loc de popas
În drumul spre următorul loc de descălecat.
(Bacău, 2O17, 27
iulie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu