Iubirea –
mare stăpânind zarea cu povara adâncurilor!
rază de
soare legând cerul de abis și-nflăcărând superbe atlantide!
cai
sălbatici de ploaie galopând prin grădina florilor!...
Nedumerit,
până... când am întâlnit ,,mica sirenă”
ce-aprindea
zarea cu anotimpuri de fecioară;
mi-a
răvășit gândurile ademenindu-le cu vorbe dulci,
mi-a
îngenunchiat sufletul cu bătăi de inimă,
m-a
mângâiat cu clipa însorită ce-mi lipsea,
mi-a
șipotit dorința cu rodul unei ploi alegorice...
Așa am
devenit:
și val de
dorințe,
și mănunchi
de raze unidirecțional,
și aripă
de ploaie pătimașă...
Se-ntâmplă
întotdeauna câte ceva
în a
sufletului microdeltă;
îngemănând
dorul cu neodihna,
cu
copastiile arzând,
deodată,
m-am regăsit o corabie zveltă
în
căutările pe-acest pământ.
De-atunci,
în spectacolul mântuirii de sine,
trăiesc
realitatea ca pe-o provocare;
până ce
ultima năframă vie de apă va mărgini nisipul în apus
și
fantoma ultimei raze de soare va migra aherontic
pe
pleoapele ultimului bob de rouă
spre
pârgul tomnatic al sânilor săi
cu iz de
ispită acromatică
ancorată
în cartul nopților văduvite de stele.
(Drobeta-Turnu
Severin, 2O17, 16 iulie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu