Viaţa ca o clepsidră

Mare şi deşert.

Fecundat de vânt, nisipul germinează;

Artizanul clepsidrei n-are a se teme 

De penuria de troiene prinse de soroc.

Prin arterele vieţii, curge nisipul efemer;

Picătura de sânge 

– Clipa trecătoare plămădită din lut –

Îl cerne şi-l descântă

Înălţând castele pentru propriile vise.

Sedusă de goliciunea formelor, 

Clepsidra 

– nud de femeie în care dospeşte veşnicia –

Îmbracă toul în şoapte nerostite;

Cu migală şi perseverenţă,

Jumătate din viaţă, umanizează timpul,

În cealaltă jumătate,

Transformă visele în timp imaginar.

„Nu aruncaţi nisip spre cer!

Îl cerne vântul înapoi;

Zeiţa ubicuă face daruri măsluite.”

Când clopotele bat adâncind tăcerea,

În farul din amurg,

Lumina sângerează;

Într-o armonie minerală,

Cu nisipul în talpa fierbinte a nerostirii,

Începe călătoria spre veşnicie.

Mângâiate cu priviri dăruite,

Rulouri de ceaţă se rotesc somnambule

Și ascund inima timpului.

Furtuna de nisip prăbuşeşte castelul de vise;

În milostivirea ei,

Marea asigură boabe de briză 

Pentru câteva lacrimi.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 29 martie)

TUNELUL TIMPULUI

Hoinărind prin oglinda amintirilor,

Ochii gândului mă proiectează-n trecut;

Reiterate doar de umbra lor răsturnată,

Două siluete fulgerate,

Supus așternute în ghearele timpului.

Peste imaginile redesenate haotic,

O durere sfâșietoare destramă lumina-n fâșii.

Parcă pornite dintr-un clopot atemporal,

Bătăile inimii curg metalic în timpane.

Altădată, călduroase și primitoare,

Camerele casei bunicilor se revarsă

Prin cioburi de geam și ziduri crăpate,

Iar eu nu le mai pot reține în ochii deschiși.

Vântul amurgului rătăcește prin frunze.

Doinind a jale sub umbrela nucului bătrân,

Un scrânciob ruginit;

Lipsită de gesturi,

O cucuvea își apără regatul lângă crucea de oase.

La capătul fostului lăptoc, pe lacul morii,

Altădată, scăldând rourații nuferi luminoși,

Azi, bântuit de ciuma filamentară,

Într-o bălăceală de broscărie râioasă,

În miezul tăcerii, cântări vesperale...

Înstăpânite de curgerea inefabilă a timpului,

Nu există amintiri fără suferințe

Și nici luminiță la capătul fiecărui tunel;

Există suferință și-atât!

Dincolo de aparențe,

Profunzimi de nedeslușit.

(Drobeta-Turnu Severin, 2019, 28 martie)

Așteptând să se-ntâmple ceva

În trecerea neliniștitelor anotimpuri fugare

Și-a rătăcitoarelor clipe de nostalgii nestinse,

Pendulând realitatea între dorințe și-așteptare,

Avalanșe latente de pași stau cu brațele-ntinse.

Uneori, ne maturizăm; murim câte puțin, alteori,

Cum Pygmalion, în-așteptare de miracole genuine,

Nerăbdător să fie răsplătit cu nemuritoare comori,

Le-asocia-n realități contrare de-obstacole divine.

Măcinându-ne nervii și obosindu-ne nerăbdarea,

(Doar instinctele primare ne mai țin în custare)

Privim în fiecare dimineață cum răsare așteptarea;

Chiar și dorințele îmbătrânesc de-atâta adăstare.

Când n-avem nimic de făcut, doar să fim,

Anticipând viitorul prin obositoare-așteptări,

Nu-nfăptuim altceva decât să ne jertfim

Pe-altaru-n care-am adunat ale vieții frustrări.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 27 martie)

Taina nopții

Când sirenele destramă bruma argintie a pânzelor,

Peste sărutul de sălcii tremurate al undelor,

Botul vântului adulmecă oglinda lacului;

Aripi nocturne clatină corabia lunii.

Muza sărută cu șoapte mătasea urechii

– Cum marea, calcarul din bivalvele scoicii –

Deșteptând dangătul noctambul în clopotul sufletului;

Clorofila cernelii se revarsă din călimara gândului

Fecundând lebăda glasului și rădăcinile cuvintelor.

Din solitudinea nopții,

Spre reneveala lucioasă a dimineții,

De pe trapezul zvonurilor lăuntrice,

Se avântă-n salt mortal poemul

Ca o amintire a mareelor melancolice

Mărind în cuget orizontul de talazuri.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 26 martie)

QUO VADIS?

Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.

Pleoapa timpului pune șaua

pe grumazul spațiului de lumină.

Atras de freamătul copitelor,

centaurul se pierde-n herghelia vieții.

Gloabele-și dau aere de pur-sânge

și nechează prin caii-putere.

Câmpul de maci își tremură hipnotic umbra roșie.

Din cuibarul nopții,

peste cetatea de sticlă și oțel,

se ridică nomade păsări răpitoare.

Sub viforul somnambul al vieții,

singurătate urlă ca un lup flămând.

Când auzi lucrurile confesându-se,

gândurile pribegesc semantic

pe granița condiției umane;

între real și virtual,

tulburându-i liniștea.

,,Quo vadis, Don Quijote?

De ce ți-ai scos armura,

tu, care ți-ai dorit dintotdeauna gloria?

,,S-au schimbat vremurile.

Nimeni nu mai însămânțează mori de vânt.

Soarta mea a devenit minoritară.

Macii trec direct în sânge...”

Printre stele flămânde,

multe gânduri;

chiar dacă sunt invizibile,

unele dintre ele ar putea primi o notă crudă.

Mare grijă;

depărtările se îngustează;

În ropotul nezăgăzuit al timpului,

lăcomia de aripi ține loc de desperare...

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 25 martie)

Amintirile desfășoară imagini cu aură

De balustrada nopții,

Se sprinjină tăcerea adumbrită de reflecții;

Dezgroapă imagini solitare din trecutul meu.

Inima le-mperechează în sânge.

În scăpătarea timpului,

Singurătății foii de hârtie,

Îi dăruiesc miracolul libertății gândului;

Cu ochii sufletului (re)deveniți inocenți,

În cruda solitudine a îndemnurilor sale,

Văd primăvara eternă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 24 martie)

Stare de fapt

Ecouri albastre pulsează întoarceri în regretul lor,

Facându-mă să simt îmbrăţişarea mării ca pe-o vrajă,

Emoţia struneşte cu greu dorul de larg al amintirilor,

Cu-aripi de briză, sirena-mi răscolește nisipul pe plajă:

,,Aş vrea să-ţi mângâi părul şi inima rănită,

Peste furtuni de viaţă, speranţe, împătimiri,

Să-ți sărut fruntea-ngândurată și-ostenită,

Şi să sorbim nostalgic din cupa de-amintiri!”

De pe corabia somnambulă a gândurilor mele,

Încerc să deschid uşa şi să descind în realitate;

Rezist cu greutate obsesiei talazurilor grele

Şi,-n visul meu, o aleg să merg mai departe.

Ancora a rămas înfiptă-n reciful din mine,

Pierdut în azimuturi printre valuri şi vestale;

Accepta-voi coroana muzei de mărgăritare fine,

Şi voi sângera albastru la tronul măriei sale.

Stăruind în temeinica-mi frenezie marină,

Cu spuma mării în călimări de gânduri arhipline,

Mă voi strecura la sânu-i, în nopţi cu lună plină

Să-i arhivez comorile ascunse şi să nu ştie cine.

Chiar şi-n această mistuitoare conjunctură,

Strunindu-mi pofta cu mult calm şi răbdare,

Visez la o frumoasă şi fructuoasă aventură,

Dar gându-mi va rămâne pe veci tot la mare.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 23 martie)

Dacă...

Nașterea oricui e o-ntâmplare

În căutare de spațiu și durată.

Dacă ești nefericit,

Așa au conspirat astrele;

Doar ele știu ce s-a-ntâmplat înaintea nașterii tale.

Și nu astfel ai devenit

Din cauza unor abstinențe stranii ce au survenit

Sau pentru că sensurile năzuinței

Nu se mai întâlnesc în ordinea ființei.

Dacă trenul ar fi un tunel,

Viața ar fi o transcendență inextricabilă

Cu destinație implacabilă

Spre care se scurge fragmentat și cătinel;

Traversele îi segmentează călătoria

Plină de urmele vremii,

Iar luminița de la capătul tunelului

Nu-i decât o despărțire temporară.

Dacă nu e altceva decât intuiția posibilului.

Între a fi și a avea,

Disputa nu s-a terminat,

Iar inima e tărâmul cel mai sfârtecat.

Vâslind în vânt cu păreri de aripi,

Fantomele închid visul din urmă

Și se pierd sub v(o)alul de ceață.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 22 martie)

Poezia

Însetată-n deșertul de grație al metaforelor,

Alunecând abisal pe toboganul de speranțe,

Mușcând adânc din ordinea fireasc-a lucrurilor,

Căutând sensuri profunde în ale vieții instanțe

Din care să urce un fragment de-absolut

Spre-a arunca-n viitor o privire mai clară

Asupra a ceea ce-a fost cândva un început

– Sămânță înveșmântată-n brazda stelară –

Revelație sclipindă din roua frunților,

Coroană veșniciei din muguri de șoapte

Ce-și arată culorile înaintea frunzelor

Pe care poeții și zeii o au coproprietate,

Testament cuminecat pe reduta sufletească

Bine rostuit în anticamera singurătății

Ce-ndeamnă spațiul lăuntric să rodească

Lăsând amprente-n oglinda eternității...

LA MULȚI ANI, POEZIE!

(Drobeta-Turnu Severin, 2O19, 21 martie)