Un om și-a făcut datoria
– lumea s-a înnoit cu un copil –
pe altul, l-a absorbit umbra.
Au apărut o casă și încă una;
s-a născut o stradă
de suflete nevinovate, ochi înlăcrimați,
o fabrică de oameni, alta de umanitate,
un spital pentru bolnavi, altul pentru păcătoși...
S-a mai născut o stradă
– asfalt și beton între om și pământ –
apoi, din suma tuturor renunțărilor, un țintirim
și tot așa... până când,
printre cei care trăiesc și după moarte,
se caută un nume pentru orașul
care tocmai s-a născut.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 1O octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu