Au trecut anii ca o întoarcere de palmă.
De pe mandala cerului,
luna plină dă orizont nemărginit sufletului gol.
De pe luciul catifelat al mării,
întristarea vine odată cu aerul răcoros al toamnei.
Singura alinare: un greier
– ajuns nu știu prin ce minune sub pat –
își cântă taina numai pentru el
încălzindu-i pentru moment amintirile.
Încercând să înțeleagă
cine a făcut legile acestui pământ,
lacrimile îi înconvoaie genele,
cum picăturile de rouă, firele de iarbă.
Zorile îl prind cu fereastra larg deschisă
ca razele lor să pătrundă înăuntru și să le usuce.
Un uliu zboară la hotarul cerului.
(Timișoara, 2O18, 26 octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu