Înaintează odată cu timpul,
dar e născut pentru excepții:
inima vede, ochii pulsează;
urechea vorbește, gura ascultă;
somnul veghează, imaginația visează...
Clipele tăcerii îi locuiesc singurătatea
și,-atunci când sângele năboiește,
cuvintele se subțiază la o poruncă silențioasă,
sufletul caută cărări spre bolta atrofiată a cerului,
iar poetul – o picătură în anaforul infinitului –
acceptă soarta gândind la eternitate.
(Timișoara, 2O18, 3O octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu