De sub pleoapele căzute pe gânduri de toamnă,
clipind din ochii verzi precum smaraldul,
și limpezind amurgul sângerând pe-ndelete:
,,ce mai faci?” – m-a întâmpinat o stea
rănită de hăituirea vremilor.
Ca o săgeată aurie,
întrebarea îmi pătrunde în inimă.
Incapabil să-mi vindec neputința,
închid ochii să văd în profunzime;
nu-mi rămâne decât ascultarea lor.
Probabil, fiica mea va răspunde ecoului:
,,Mulțumesc! E(ra) loc și de mai bine!”
În cărăușia gondolelor de timp,
între un ieri, un azi, un mâine,
depărtarea schimbă necontenit anotimpurile.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, O7 octombrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu