Îndemn

De ești stăpân sau stăpânit de cuvinte,

te îmboldesc s-abreviezi eternitatea,

herald al azilului de noapte

– cu ochi și suflet de copil –

care prefațează invazia zorilor.

Doar cuvântul poate să-nduplece strigătul ceresc

urmărind umbra clipei fugare;

numai el are răspunsuri pentru îndoieli și temeri

răspândind vibrații de iubire pe reduta sufletului;

în înțelepciunea lui, ne dezvață de lumea

care se deformează (legic) și se stinge (logic)...

Clarvăzător nepământean,

numai cuvântul eternizat

poate aprinde opaițul stelei.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 31 octombrie)

Acesta-i poetul (76)

Înaintează odată cu timpul,

dar e născut pentru excepții:

inima vede, ochii pulsează;

urechea vorbește, gura ascultă;

somnul veghează, imaginația visează...

Clipele tăcerii îi locuiesc singurătatea

și,-atunci când sângele năboiește,

cuvintele se subțiază la o poruncă silențioasă,

sufletul caută cărări spre bolta atrofiată a cerului,

iar poetul – o picătură în anaforul infinitului –

acceptă soarta gândind la eternitate.

(Timișoara, 2O18, 3O octombrie)

La marginea toamnei

În toamna târzie cu umbrare răzlețe,

Asediată de stoluri de păsări și vânt,

Sunt momente ale sufletului când

Se-ncarcă de-o nemeritată tristețe.

Când frunze cad cu gesturi de negare

Și ai părul cărunt – fidelă-nfățișare,

Tălăzuită de salmastra-mbrățișare,

E greu să vorbești din depărtare.

Dinspre răsărit, sprinten, pătrunde

O blândă șoaptă ca o subtilitate;

Lesne, se insinuează cu abilitate

Într-un suspin de briză și de unde.

Deschid generos plămânilor lobii

Să mă-nvăluiască marea fără greutate;

Când o respir să mi se facă o dreptate:

Să simt cum se umple inima de corăbii.

(Timișoara, 2O18, 29 octombrie)

Ce-i viața?

La prima vedere, o-ntrebare banală, naivă!

(Dar eu n-am întâlnit întrebări mai urgente

decât cele inocente.)

Orice încercare de răspuns

nu lămurește enigma îndeajuns.

Încă nu știu și n-am aflat ce este.

În acest miracol de-a exista,

am înțeles doar că

explorarea nimicului spre a găsi ceva

îmi oferă șansa de a-mi exersa sinele.

De aceea, bat în lemn

și mă agăț de acest nu știu

ca de un colac de salvare.

(Timișoara, 2O18, 28 octombrie)

Statuie

Împotriva aparențelor,

omul e o ființă neterminată;

chiar dacă are reputația dăltuită-n piatră

– duplicat al abisului uman,

la rându-i,

niciodată,

pe deplin,

terminat –

împăcând infinitul cu soarta,

se continuă în cer și în pământ.

(Timișoara, 2O18, 27 octombrie)

Singurătate

Au trecut anii ca o întoarcere de palmă.

De pe mandala cerului,

luna plină dă orizont nemărginit sufletului gol.

De pe luciul catifelat al mării,

întristarea vine odată cu aerul răcoros al toamnei.

Singura alinare: un greier

– ajuns nu știu prin ce minune sub pat –

își cântă taina numai pentru el

încălzindu-i pentru moment amintirile.

Încercând să înțeleagă

cine a făcut legile acestui pământ,

lacrimile îi înconvoaie genele,

cum picăturile de rouă, firele de iarbă.

Zorile îl prind cu fereastra larg deschisă

ca razele lor să pătrundă înăuntru și să le usuce.

Un uliu zboară la hotarul cerului.

(Timișoara, 2O18, 26 octombrie)

Evadare

Foiletat precum o carte,

corpul meu are cu mult peste șase decenii;

sufletul, cu mult sub jumătate.

Îmi traduc biografia frământată-n poeme

– cine-mi poate lua dreptul de-a nu uita? –

încercând să le conving s-o primească.

Dar... eu mă-nalț cu fiecare cuvânt

pe care silabele reușesc să-l renască natural

până când vântul le va-mprăștia literele

– ceea ce se va-ntâmpla (totuși) cândva –

refuzându-le împărăția vizibilă.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 25 octombrie)

Biruință

Între mare și țărm,

parâma nostalgiei

strunește cu greu

dorul de larg al amintirilor.

Printre stâncile realității,

luna de cart

ridică valuri de maree

și le rostogolește

în deșertul sufletului

făcând să-i rodească ispita.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 24 octombrie)

Murmurul tăcerii

Când, în gând,

încolțesc semințele aripilor,

cuvântul devine o bătaie de aripi,

iar poemul, drumul aripilor

în văzduhul răscolit de vânt.

Poetul, har și libertate,

murmurându-și tăcerea

– încărcată de povara sufletului –

sub măreția aripilor

în căutarea luminii.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 23 octombrie)

Înserare optimistă

Adiere invizibilă precum suspinul.

Burnița de borangic pune taine peste lucruri.

În lumina scăzută, tăcerea se pierde-n picuri mărunți

ca o fantomă-n văluri transparente de ceață.

Privesc măreția pădurii înclinate –

frunze răstignite pe crucea de aramă a toamnei:

,,peste câteva clipe,

nu se va mai vedea nimic din toate astea!”

Încrederea mă luminează:

,,dar... vor fi acolo

pregătite pentru ziua de mâine.”

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 22 octombrie)

Simezografie

Frunzele cad pe gânduri policrome;

multiplicând luna,

gutuile atârnă leneșe pe crengi tot mai golașe;

zilele se îmbracă în lumini tot mai patinate....

Pe strada urcușului zilnic,

funcționează o galerie cu natură vie.

Într-un interior nu prea mare

de la marginea unui suflet,

adunate cu multă migală,

stau frumos rânduite:

o parte din splendorile lumii,

toate cumsecădeniile și strâmbătățile ei,

toate urmele furtunoaselor pasiuni,

toate amintirile adunate de pe miriștea timpului.

În fața unui ceai cu gust de toamnă târzie,

este chiar ghidul de serviciu;

calm și răbdător,

cu degetul ridicat,

arată spre viață.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 21 octombrie)

Viața însăși e-o poveste

Poveștile sunt legate de suflet:

cu ele, ne naștem; cu ele, adormim;

cu ele, ne trezim; cu ele, ne săvârșim

și... tot cu ele,

s-ar putea-ntr-o bună zi, să revenim.

Dar... cea mai mare nevoie e,

în această viață, să le construim.

Când cuiva îi ești indiferent,

nu-ți spune nici măcar o poveste banală.

Când cineva te iubește cu adevărat,

te face să trăiești una nemuritoare

și să te bucuri pentru fiecare cuvânt.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 2O octombrie)

Orizont de așteptare peste așteptări

Cine ne-a răsucit

astfel încât,

orice-am face,

din singurul animal năvalnic,

niciodată satisfăcut,

ființăm în condiția celui care

se află permanent în așteptare?

Ne-a dăruit și-ncumetarea

de a nu fi dezamăgiți?

(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 19 octombrie)