Zilele-și
preschimbă lumina-n armonice fragile,
Își
potrivesc culorile în magica timpului oglindă...
Cu o
paletă infinită de irizări, îmi țipă în pupile
Când
gândul unei noi toamne, discret, mă colindă.
Ca un
dangăt de clopot, a trecut această vară,
De
parc-ar fi avut existența condamnată;
Nostalgic,
o descopăr aievea-n prag de seară
Când
amintirea-i alungește umbra întomnată.
De la
această vară exuberantă, am învățat să fiu
– Lecție
de viață limpede ca bobul de rouă –
Chiar
contopindu-mă cu nemărginitul ruginiu,
Ca
niciodată, mai pregătit pentru-o toamnă nouă.
De la
care, inevitabil, voi acumula simptomatic
Nostalgia
pentru inocența primăverilor trecute
Ca un
sentiment cu asupra de măsură dilematic
–
Prototip antologic al vieții mereu renăscute.
Am
cumulat în viața mea o nesfârșită nostalgie
Ca o
punte de legătură între durabil și efemer;
Chiar
dacă nimic pe lume nu-i dăruit cu veșnicie,
Numai așa, timpului, să se-toarcă, pot să-i cer.
(Drobeta-Turnu Severini, 2O17, 22 august)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu