M-am născut pe unul din picioarele de plai
moldave
Când susurul izvoarelor deștepta geana
dimineții,
Iar lacrimile înrourate de pe sepalele
florilor suave
Oglindeau, în firida clipei, lumina
misterului vieții.
Cu ochi mirați și pași șovăielnici, în
holograma sorților,
De toate năzdrăvăniile copilăriei, am fost
ademenit;
În scurta binecuvântare a bunicilor și-apoi a
părinților,
Nefiresc de iute-au trecut anii și flăcău am
devenit.
Mi-am susținut singur existența ca un atlant
concrescut,
Continuu și neobosit, m-au preumblat pașii
prin lume,
Vârtelnița vieții și furtunile sinelui, din
plin, le-am cunoscut
Mai mult chiar decât ar putea un om obișnuit
să-și asume.
Am fost și sunt exemplul viu al unor porniri
multiple,
Dar nu pot să spun că totul a fost o reușită
deplină;
Prin prăpăstiile contingenței, din
prețioasele periple,
M-am
împovărat și cu-o matrice de îndoieli arhiplină.
În omeneasca lume-ntâmplătoare, în care am
sălășluirea consemnată,
Pe lângă ,,a exista”, am mai și ,,viețuit”
într-o lume damnată,
Dar n-am avut mai multe fețe tăinuite-n a mea
față;
Cu unica ce mi-a fost hărăzită, am parcurs
întreaga viață.
Retoric, mă-ntreb ce-ar mai putea conta
ulterior
Din tot ce-am dăruit sau am primit drept
suvenir
Atâta vreme cât, în micul meu univers
interior,
Mă bucur când, în fiecare dimineață, pot să
respir?!
(Timișoara. 2O17, 23 septembrie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu