La început de toamnă

Din cerul vinețiu, sub biciul de vânt

Ce cravașează sirepe herghelii de nori,

Cad lacrimi fertile spre-nsetatul pământ

Într-un alai de frunze transformate-n flori.

Ploaia și frunzele toamnei fac legământ

Să-ntrețină al rădăcinilor unic festin;

Pentru o clipă, unesc cerul de pământ

Ca și cum ploaia ar fi lumii destin.

Am lăsat o parte din copilărie la restant-post

Când m-abandonam buzelor ploii să mă sărute

Și vreau să cred că stropii ei mă știu pe de rost;

Le simt seducția cosmică când vin să mă salute.

E toamnă și-n răsfățul spicelor de ploaie

Se trezește copilul din mine ca un curcubeu;

Parcă simt speranța-n suflet cum, se-altoaie

Dup-o arșiță barbară ce ne-a-ncercat din greu.

(Dubova, 2O17, O3 septembrie)