ANTROPOMORFISM

Te-a întâmpinat când ai venit pe lume

La prima şoaptă de iubire spusă cu lacrimi.

Apoi, pe cărări transcedentale, spre clipe postume,

Te-a menit clepsidrei de dorinţe şi patimi.

În materie de iubire, are gusturi bizare

De măr roşu aprins când era încă verde,

Iar când încearcă o minimă clarificare,

În loc să sporească nuanţele, le pierde.

Te amăgeşte cu iubiri nicicând dăruite

Cum briza mării în furtună se preface,

Te ancorează în rada durerii nopţi infinite,

Iar dorul de larg, în suferinţă, ţi-l desface.

Iubirea-i fără chip câştigă cotă de piaţă

Ştergându-ţi lacrimile cu declaraţii în neştire.

Iat tu îi mulţumeşti în fiecare dimineaţă

Că-ţi mai îngăduie încă o clipă de iubire.

Îţi spune zilnic cu îndemnuri repetate

Că gloria şi lumina iubirii sunt nemuritoare.

Şi chiar dacă este părtaş la o nedreptate,

Te iniţiază în taina lumii următoare.

Oferă iubire cu iz de pretenţie perenă

Ce promite prin viaţă să te petreacă.

Altfel, timpul este o gazdă mondenă

Care dă mâna musafirilor când pleacă.

Cu ochi de infinit, te priveşte în inima înfrântă

Pe drumul spre colţul de stea, cu verdeaţă pavat,

Făcându-te să crezi că iubirea lui este sfântă

Şi, de veşnicia ta, el este cel din urmă vinovat.

(Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 29 noiembrie)