Împins de brațul puternic al timpului,
Unicul temei al vieții este s-o trăiești,
Să găsești argumente pentru atingerea lui...
Aici, nu-ncap alte variante pământești.
În genere, viața-i acea condiție de spirit
Care pune rânduială-n lumea exterioară;
În parte, însă, pentru fiștecare dumirit,
Trebuie că-ncepe cu lumea-i interioară.
Strecurându-și văzul prin ineptele ferestre,
În această seminție, traiul ne cam fură
Și…, fără a prinde realmente de veste,
Ne bălăcim într-o stare de spirit imatură.
Spiritual, viața-i un incontestabil mister!
Când vântul suflă peste hotarul vesperal,
Sufletul își dispută eternitatea în efemer –
Trupul, în tranziție spre regnul mineral.
Sufletul trebuie-ngrijit precum ogorul,
Dă-i ce-i trebuie pentru-a fi productiv
Că-ntr-o zi, spre veșnicie,-și ia zborul
Și constați c-a locuit trupul fără motiv.
(Drobeta-Turnu Severin, 2017, 19 mai)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu