Peisaj cu seară îndoliată:
cerul este un galop cenușiu,
cineva pare că fură aripile păsărilor,
din ecoul chemării temporale,
stă să cadă o ploaie transcendentă...
Cu antecamera vedeniei, pășesc
horoscopul zodiei de cireșe pârguite.
Pun vârfurile degetelor pe o filă din cartea
vieții,
inventariez câteva fapte și-o-ntâmplare
în amestec cu luare aminte;
mă încearcă un zâmbet forțat
(teoria haosului spune că nu există
coincidențe).
Îmi aprind gândurile cu amnarul dorinței:
nu mă pot desprinde de marcajul mărului
primordial,
e riscant să schimbi data de naștere,
Dumnezeu joacă biliard cu astrele
destinului...
În fața amintirilor,
destinul leagă ființele
și, doar în lucrurile mărunte,
le lasă o oarecare libertate;
mai mult de-atât, nici el nu poate:
e ca și cum ai cultiva porumb
așteptând să răsară direct mămăliga.
Sinceritatea absolută este un bun exercițiu:
cărările noastre se opresc sub acest cireș
în care fructele
nu ajung niciodată la coaceri depline.
Nu m-ascund sub farduri de amurg și ploaie,
nu vreau să fug de trecut:
pe amintirile destinului,
mă poartă regretul...
În jocul întâmplării și destinului,
cu sau fără voie,
ne integrăm circuitului perfect al naturii:
întotdeauna,
Cineva
vede dincolo de porțile efemere ale timpului
și cântărește orice voință.
(Drobeta-Turnu Severin, 2017, 13 mai)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu