Din lutul pilduit doar trunchiurilor
de ulcioare,
Plămădit cu muguri de lumină-n stropi
de rouă,
Desferecat, cândva, într-o disimetrie
creatoare,
Am devenit izvodul viu, hoinar, în
lumea nouă.
N-am permis nimănui să-mi obtureze
impulsul
De-a savura nestingherit tot
inventarul vieții,
Am smuls, hotărât și lucid, cu
privirea și pulsul,
Bucuriile și durerile din
toate-ntâmplările sorții.
Uneori, din zeii uitați mi-am făcut
camarazi,
M-au mulțumit atât puținul, cât și
binele,
Am împăturit toate colțurile lumii,
iar, azi,
Parfumul amintirilor îmi fulgeră
narinele.
Catarg de orizonturi, flămând întru
simțire,
Pe-altarul cuvântului, încerc să mă
jertfesc,
Îmbrățișându-l cu nestinsa flacără de
ispitire,
A nopților de vise nedormite ce, încă,
mă-nsoțesc.
(Drobeta-Turnu Severin, 2017, 25 mai)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu