212. Devenită brand de țară, neprihănita noastră ie populară, împodobită cu frunze și flori și dezmierdată cu fluturi a fost, la origini, cel mai bun contract prenupțial al fecioarelor geto-dace în așteptarea iubirii ca pe o sfântă împărtășanie.
213. Ia reprezintă simbolul suprem al frumuseții românești. Ea transformă femeia într-o muză seducătoare.
214. A îmbrăca o ie românească presupune o anumită atitudine. Nu la fel ca ea, subțirică și ușoară, trebuie să fie atitudinea celei care o îmbracă.
215. În frumoasa ie românească, devenită simbol al eleganței, orice femeie este mai atrăgătoare. Oricând, se potrivește cu momentul și cu vârsta. În astfel de strai, nu dă greș niciodată, indiferent de locul în care o poartă.
216. În ochii oricărui bărbat, ia înalță femeia; în mintea sa, frumusețea femeii o pune în valoare, iar ispita îl conduce spre un păcat, originar garantat.
217. Ia presupune un anumit respect, o anumită decență, atunci când bărbatul dorește să o dezbrace.
218. Îmbrăcată într-o ie românească, o femeie nu poate fi niciodată prea formală sau prea informală.
219. Ia nu se poartă doar fizic, ci și mental. Vraja vine de la sine, dar tu, femeie, trebuie să fii sigură pe tine!
220. Unei femei îmbrăcată într-o rochie modernă, îi vei ține minte rochia. Îmbrăcată în tradiționala ie românescă, vei ține minte delicatețea aristocratică a frumoasei femei dace, extrem de feminină, care, încă de la prima întâlnire, te îndeamnă să-i dezvălui taina celei mai pure nudități.
(Timișoara, 2O18, 24 iunie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu