֎ În dragoste, unu și cu unu fac, de cele mai multe ori, tot unu; Rar, fac doi, sau trei, sau... mai mult.
֎ Cei care nu cred în dragoste, nu vor avea parte de ea niciodată.
֎ Declinul vieții începe în momentul în care nu mai suntem capabili să dăruim/primimn dragoste.
֎ În dragoste, totul se cântărește pe talerele inimii, se oftează cu pompa/burduful ei, se zboară cu aripile sângelui și se plânge cu lacrimile lui.
֎ Dragostea se joacă la ruleta inimii.
֎ Dragostea este acolo unde inima rupe pâinea în două și are toate sărbătorile pe orbita sângelui.
֎ Insomnia survine atunci când visul îți promite o poveste de dragoste, pe care realitatea, deja, o certifică.
֎ Dragoste adevărată: cu toate că se cunosc de foarte mult timp, niciodată gravitația nu a putut învinge levitația.
֎ Dragostea e precum focul: nu poate fi stinsă decât cu un foc mai mare, dar... ce marcat și acromat, rămâne locul încenușat!
֎ Măsura dragostei adevărate este adevărul dragostei fără măsură.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O18, 16 iunie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu